Tradiţii, socoteli – în vizită la un târg Agro-Alimentar

Tradiţii, socoteli – în vizită la un târg Agro-Alimentar

Am petrecut o duminică foarte plăcută, acum câteva săptămâni, la un targ agro-alimentar, la Romexpo. Se pare că Indagra , târgul la care am fost, este cel mai mare şi important eveniment agricol din România. Iniţial nu am vrut să merg, n-am stiut despre ce e vorba şi nu eram neaparat încantată: am ajuns dintr-o întâmplare. Mama prietenei mele Ioana, voia să cumpere produse tradiţionale şi a insistat să o însoţim şi noi. Şi bine a făcut, pentru că am ajuns acolo si m-am simtit bine din prima clipa.

Am văzut o mulţime de animale şi mi-au plăcut cel mai mult căluţii.

I-am luat lui Randi zacuscă şi produse tradiţionale bio (pentru că ştiu că el mănâncă sănătos), iar pentru colegi, vin de casă şi palincă; l-am sărbătorit la studio pe colegul nostru Şandri, aşa că au prins bine cumpărăturile mele.

La târg erau la standuri doamne în vârstă din Maramureş, foarte drăguţe şi deschise, care ne-au făcut plăcintă şi ne-au rugat să mâncăm acolo lângă ele şi ne-au oferit şi un păhărel de palincă. Am simţit căldură şi frumuseţe sufletească din partea lor şi am plecat cu o stare de bine de acolo.

Am gustat multe brânzeturi, am cumpărat şorici pentru mine şi toţi prietenii mei. Festin am făcut la studio cu mâncarea şi băutura cumpărată, v-am spus!

Să nu uit de flori, o mulţime de flori frumoase acolo, am luat şi pentru bunica un ghiveci.

Iar ca totul să fie complet, turtă dulce făcută în casă: m-am simţit ca-n Hansel şi Gretel.

Am plecat de acolo cu un vibe bun şi cu amintiri frumoase; am cunoscut oameni frumoşi, din toate colţurile ţării, care mai de care mai primitori şi mai calzi.

Share with friends

Comments

comments